NLP (Neuro-Linguistic Programming / Programare Neuro-Lingvistică) este un sistem de dezvoltare personală prin care se facilitează accesarea resurselor interioare deja existente și ajută exploratorul (clientul) să își deblocheze construcțiile mental-emoționale care îl pot împiedica în a se manifesta armonios și natural.
|
NLP-ul este o ramură a psihologiei, care conține tehnici de lucru practice cu imediată reflectare în realitatea exploratorului.
Unele tehnici de lucru sunt similare cu psihoterapia, iar ceea ce diferențiază NLP-ul este rapiditatea cu care acționează (fie că e vorba de îmbunătățirea unei situații sau rezolvarea unei probleme), deoarece pune accent pe accesarea rapidă a potențialului interior folosind resurse ce țin nu numai de gândirea logică și minte, dar în mod special folosește emoțiile, trăirea sau retrăirea în prezent, corpul fiind activ în multe dintre tehnici.
Metodele de lucru sunt foarte practice, rapide, și duc la armonia și împlinirea individuală. Acestea sunt preluate de la cei mai buni psihologi ai lumii. Cei care au pus bazele NLP sunt Richard Bandler și John Grinder, folosind doar tehnicile psihologilor care aveau succes. Prin studiu și perfecționare, au fost adăugate și alte tehnici create de cei doi fondatori, și de alți cercetători ai acestui domeniu. (1)

Prin aceste metode de lucru te cunoști mai bine pe tine însuți și accesezi resurse care există deja în universul interior și care îți pot fi blocate de convingeri sau idei limitatoare, deci de mintea care trebuie de-programată.
Una dintre definițiile NLP este „NLP se ocupă cu studiul experienței subiective.“ (John Grinder)
Sistemul NLP mai este explicat așa:
Programare - în timpul vieții ne structurăm manifestarea, emoțiile, gândirea, și raporturile dintre conștient-inconștient (conștiință-corp), prin diverse programe (instincte, reflexe, obișnuințe, tehnici, metode, strategii, complexe în sensul jungian etc.)
Neuro - capacitatea de programare se bazează pe hardware-ul biologic: sistemul nostru nervos. Numarul de neuroni rămâne aprox. același de-a lungul vieții, iar ceea ce se schimbă sunt conexiunile (sinapsele) dintre ei = programele de care dispunem pentru a-l utiliza.
Lingvistică - limbajul verbal (dar și non-verbal) structurează modul în care funcționăm, atunci când relaționăm cu celelalte ființe, adică mereu. Modul în care folosim limbajul determină felul în care ne construim experiențele și felul în care se conturează comportamentul și stările interioare.
(2)
Unul dintre începuturile informale ale NLP-ului este prietenia dintre John Grinder și Carlos Castaneda (vezi cărțile sale), explorarea interioară având multe în comun cu învățătura lui Don Juan Matus (ghidul lui Carlos în descoperirea Puterii interioare) privind arta visatului, istoria personală, etc.
10 axiome (principii fundamentale) NLP:
Referințe:
1 - http://www.nlpmania.ro/ce-este-cu-adevarat-nlp/#.Uy5Z5Kh_s7w
2 - Competent Consulting, 2013 (modul I)

- Fiecare om are propriul model de lume, denumit "hartă".
- Percepția asupra unei situații determină semnificația care îi este acordată și acțiunile pe care le provoacă
- Fiecare persoană face cea mai bună alegere dintre cele care i se par atunci posibile.